Vizitare Maternitate

Programul de vizită al maternității de către viitorii părinți se realizează:

  • în zilele de luni, miercuri și vineri, în intervalul orar 10.00 – 12.00
  • în zilele de marti şi joi, între orele 16.00 – 18.00

Vizitarea maternității se va realiza doar în prezența personalului nostru.

Regulament de vizitare Maternitatea Première:

  • Având în vedere starea de sănătate a pacienţilor şi nevoia de odihnă a acestora, în vederea refacerii cât mai rapide, trebuie respectat programul de vizită, respectiv: luni – vineri, între orele 15:00 – 18:00.
  • Aparţinătorii/ vizitatorii pacienților trebuie să rămână echipaţi în echipamentul de protecție oferit de personalul medical pe toată perioada în care sunt în incinta spitalului.
  • În cazurile în care sunteţi purtătorii unor boli transmisibile, fie în fază incipientă, fie în curs de finalizare, accesul este interzis.
  • Vizitatorii nu au voie să afecteze curățenia, să deranjeze ceilalți pacienți și nu au voie să se așeze pe paturile pacienților.
  • În cadrul maternității, vizitatorii au obligația să arunce gunoaie, reziduuri, ambalaje de orice natură, exclusiv în locurile special amenajate în acest sens.
  • Vizitatorii nu au voie să aducă pacienților alimente interzise de către medicul curant.
  • Vizitatorii nu au voie să intervină în îngrijirile medicale ale pacienților.
  • În cadrul maternității este strict interzis accesul cu echipament video și audio și de asemenea este strict interzisă înregistrarea audio și video, fără acordul prealabil scris al conducerii spitalului.
  • Se permite accesul unui singur vizitator/aparținător la fiecare pacient.
  • Conform instrucțiunilor DSP Timiș, este interzis accesul minorilor în incinta spitalului.
  • Să nu fumeze în rezervă, salon sau pe holurile spitalului. Să nu consume şi să nu introducă băuturi alcoolice în spital.
  • Să se adreseze în mod civilizat personalului medico-sanitar.
  • Vizitatorii nu au dreptul să încuie uşa rezervei sau să schimbe locaţia pieselor de mobilier.
  • Vizitatorii au obligația să nu își lase obiectele personale nesupravegheate, indiferent de zona în care se află.
  • Personalul maternității are dreptul să interzică vizita dacă observă că un vizitator/ aparţinător a consumat alcool sau substanţe stupefiante.
  • Personalul maternității are dreptul să roage politicos vizitatorul/ aparţinătorul să plece în caz de conduită necorespunzătoare sau să apeleze la serviciile de securitate proprie.

Regulament de vizitare în secția de obstetrică/neonatologie:

  • Aveți mereu în vedere faptul că prioritățile personalului din secția de neonatologie sunt binele, siguranța și confortul nou născutului, ale mamei și ale vecinilor de salon.
  • Asigurați-vă că vă încadrați în programul de vizită, respectați programul de odihnă și de alăptare al prospetelor mămici.
  • Vizita nu trebuie să depășească 15 minute.
  • În salon va intra doar câte un vizitator.
  • Nu se acceptă flori în saloanele cu nou născuți.
  • Nu veniți în vizită dacă tușiți, vă doare gâtul, vă curge nasul.
  • Nu aduceți cu dumneavoastră copii sub 16 ani.
  • Înainte de intrarea în salon aplicați-vă soluție dezinfectantă pe mâini.
  • Nu pupați mânuțele nou născutului, nu-l luați în brațe cu exceptia tatalui.
  • Dezactivați blițul dacă doriți să faceți poze copilului și mama vă permite.
  • Nu vă așezați pe patul mamei.
  • Fiți sensibili la ce se întâmplă în salon – dacă vecina de salon dorește să alăpteze, probabil ar prefera să nu aibă spectatori.
  • Chiar dacă mămica este cazată într-o rezervă, regulile rămân aceleași.

Semnat: neonatologul de serviciu împreună cu nou născutul 🙂

PROGRAMĂRI

Vezi aici modalitățile prin care ne poți contacta →

PACHETE DE NAȘTERE

Află aici detalii despre pachetele de nastere →

PLATA ÎN RATE FĂRĂ DOBÂNDĂ

Achită serviciile medicale în rate fără dobândă →